Manastirea Vacaresti…

Manastirea Vacaresti, impreuna cu orice referire la aceasta, naste in sufletul fiecarui crestin roman un soi de tristete tacuta. Nimic nu se mai poate face, poate doar e recladire intocmai a trecutului, ca o dovada a coloanei vertebrale a neamului romanesc. Daramarea manastirii din Vacaresti este vazuta ca fiind „unul dintre cele mai mari asasinate culturale din istoria Romaniei”.

Manastirea Vacaresti era un ansamblu arhitectonic in stil brancovenesc si este reprezentativa pentru arta romaneasca a secolului al XVIII-lea. Aceasta manastire nu „a plecat” singura dintre noi, ci impreuna cu o intreaga salba de sfinte locasuri, monumente unice de arhitectura, cultura si spiritualitate romaneasca. In perioada anilor 1980, nu mai putin de 22 de lacasuri de cult au cazut prada necredintei si inculturii, fiind rase de pe fata pamantului, translatate sau ascunse dupa blocuri.

„Vacaresti” este un nume cu mai multe potentiale genealogii. Dupa parerea unora, acesta s-ar datora faptului ca mosia ar fi apartinut familiei boierilor Vacaresti. Alte pareri sustin ca toponimul nu are nici o legatura cu familia Vacarescu si ca explicatia s-ar afla fie in ocupatia satenilor de alta data – cresterea vitelor, fie ca ar fi derivata din birul care se platea odinioara de catre crescatorii de animale – „vacaritul”.

Manastirea Vacaresti – istoria unei rani nationale deschise

Manastirea Vacaresti nu avut soarta binecuvantata a acelor biserici translatate, care s-au ascuns din calea celor cu inima impietrita la sacru si frumos. Nici nu era posibil de altfel, ca „cea mai mare manastire din sud-estul Europei” sa fie ascunsa in spatele a ceva. Ce ar fi putut ascunse o asemenea ctitorie si o asemenea minunatie?! Tot ceea ce este la vedere risca lupta pe fata a diavolului, de aceea nu putine dintre sfintele locasuri ale crestinilor de odinioara erau zidite laturalnic, mai in dos, spre „a nu deranja” pe cei care cautau pricina crestinilor.

Piatra de temelia a Manastirii Vacaresti a fost pusa la anul 1716, de catre Nicolae Mavrocordat, primul domnitor fanariot din Tara Romaneasca, om de mare cultura si rafinament. In anul 1730 acesta moare din cauza ciumei si este inmormantat chiar in biserica ridicata de el, din cartierul Vacaresti.

Lucrarile la aceasta manastire au fost terminate in anul 1722, iar la 24 septembrie 1724 a fost sfintita biserica manastirii cu hramul Sfanta Treime – cladire grandioasa, insumand o seama de elemente arhitectonice brancovenesti si influente ale barocului muntean, considerata de unii istorici ca „o incununare a stilului brancovenesc din Tara Romaneasca”. Asezamantul era bogat inzestrat si cu o pozitie privilegiata fata de celelalte manastiri.

Nicolae Mavrocordat, in dragostea lui pentru cultura, a infiintat aici o scoala in limba greaca, o tiparnita de sub teascurile careia au vazut lumina zilei cateva carti importante in 1741 si, ceea ce este mai important, a instalat la Vacaresti o biblioteca de proportii, cunoscuta ca fiind una dintre cele mai mari si mai complete din Europa acelei epoci. Un catalaog al Bibliotecii de la Vacaresti, din anul 1723, si care se pastreaza inca, confirma numarul de 237 de autori. Din pacate, dupa moartea domnitorului, biblioteca s-a imprastiat.

La conducerea Tarii Romanesti vine insa fiul sau, Constantin Mavrovordat, cel care va si continua lucrarea tatalui. El construieste, mai inainte de anul 1736, Paraclisul de la Manastirea Vacaresti (pe latura estica a incintei) si o noua curte. Ansamblul astfel format se intindea pe 18.000 de metri patrati si era cel mai important monument de arhitectura al secolului al XVIII-lea si, totodata, cea mai mare manastire din sud-estul Europei.

In anul 1848, minunata incinta de la Vacaresti, zidita ca izvor al pacii si al rugaciunii, va deveni loc de detentie pentru capii revolutiei. Din anul 1864, manastirea se transforma in inchisoare oficiala de stat. Tot acum va incepe si decaderea acestei ctitorii: zidurile sunt zguduite de cutremure, iar lipsa de interes a autoritatilor determina degradarea continua a edificiului.

In trista Inchisoare de la Vacaresti au fost inchise personalitati ale vietii culturale si politice romanesti intre care scriitorii Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Ioan Slavici, Mircea Damian, episcopul greco-catolic Vasile Aftenie, Corneliu Zelea Codreanu, si altii. Liderul legionar Corneliu Zelea-Codreanu, dupa cum el insusi marturisea, a luat numele organizatiei pe care a intemeiat-o – „Legiunea Arhanghelul Mihail” – fiind inspirat de Icoana Sfantului Arhanghel Mihail, aflata pe usa din dreapta a altarului bisericii mari de la Manastirea Vacaresti.

Din mila Domnului, in anul 1973, lumea arhitectilor bucuresteni avea sa primeasca o veste imbucuratoare: Inchisoarea Vacaresti este dezafectata si se demareaza preoiectul de restaurare a lacasului de rugaciune. Lucrarea de reabilitare-restaurare a fost incredintata unui colectiv de specialisti condus de arhitecta Liana Bilciurescu.

Arhitectul Gheorghe Leahu, cel care raspundea de numeroase lucrari de arhitectura din zona Berceni, Oltenitei, Piata Sudului, a vizitat santierul impreuna cu cativa colegi entuziasti, dornici sa afle ce se ascundea de atata timp in spatele zidurilor de cetate ale Manastirii Vacaresti. Pe vremea aceea, Gheorghe Leahu nici nu banuia ca va fi autorul celei mai dramatice marturii despre distrugerea importantului monument.

Cu putin timp inainte de cutremurul din 1977, latura de est, cuprinzand Casa Domneasca, Galeria pe doua nivele, Paraclisul si o parte din Staretie erau aproape in intregime restaurate, urmand ca lucrarile sa continue si la Biserica cea mare. Cutremurul din 1977 avea sa produca cateva stricaciuni lacasului de cult, dar care, se pare, nu i-ar fi afectat structura de rezistenta, astfel incat sa necesite demolarea.

In anul cutremurului, Directia Monumentelor Istorice a fost desfiintata si patrimoniul arhitectural al tarii a ramas la discretia conducerii comuniste atee. Harta Bucurestiului devenise o tabla de joc pe care presedintele Nicolae Ceausescu o modifica dupa bunul plac, punand la pamant cartiere intregi, mutand sau distrugand biserici si monumente culturale. Pentru hotararile luate in acea perioada se fac responsabili si urmatorii functionari: primarul Gheorghe Pana, vicepresedintii primariei Dumitru Necsoiu si Nicolae Iordache, directorul Proiect Bucuresti, Constantin Jugurica si arhitectul sef al orasului, Paul Focsa.

Asupra cuibului de rugaciune de la Manastirea Vacaresti, mania diavolului s-a aprins in trista zi de 2 decembrie 1984. Nicolae Ceausescu a facut aici o vizita neanuntata. Avand antipatii fata de aceasta zona, el a ordonat sa se studieze amplasarea unui nou tribunal peste ansamblul Manastirii Vacaresti. Se crede ca Ceausescu ura acest loc – Vacaresti – pentru ca aici fusese inchis, ca detinut de drept comun sau politic, in tinerete.

Intelectualii responsabili de soarta acestui monument istoric, de o valoare inestimabila, cat si pentru toti crestinii, au urmat zile si nopti de cosmar, in incercarea disperata de a gasi o metoda de salvare. S-a apelat la toate mijloacele omenesti posibile: memorii, proteste scrise, unele dintre ele citite chiar la „Europa Libera”, in paralel cu propunerea unor solutii tehnice in masura sa evite demolarea edificiului. Zadarnic insa! Dumnezeu a fost singurul care le-a loc in socotinta dragostea si durerea.

Memorii semnate de personalitati culturale ale vremii – Constantin Noica, Geo Bogza, Mihai Sora, Dan Nasta, Zoe Dumitrescu-Busulenga, Dinu C. Giurescu, Grigore Ionescu, Victor Ivanovici, Florin Rotaru, Razvan Theodorescu, Peter Derer – nu au putut sensibiliza in nici un fel clanul dictatorial, care incepuse practic distrugerea.

Manastirea Vacaresti – cea mai izbutita biserica din lumea ortodoxa

In presa vremii apareau articole care-l omagiau pe Ceausescu si tristele lui fapte. La inceputul anului 1986, pe numai putin de 9 coloane, apare in revista Saptamana articolul „Minciuna are picioare scurte”, semnat de Corneliu Vadim Tudor. Iata un fragment: „Hotararea conducerii de partid si de stat de a construi un centru civic, pe masura imperativelor epocii pe care o traim, a fost intampinata cu reala bucurie de locuitorii Capitalei. Nu este nici un motiv de suparare, ci dimpotriva, cetatenii orasului se mandresc sa participe in mod direct la o lucrare pe cat de nobila, pe atat de utila”. Iar la sfarsitul textului, scrie: „Capitala Romaniei traieste acum cel mai frumos moment urbanistic din intreaga sa existenta, iar bucuria locuitorilor sai nu poate fi adumbrita de nici o propaganda ostila si mincinoasa.”

Atunci, pe vremea celui „mai frumos moment urbanistic”, cum il denumea Vadim, au fost distruse, translatate sau mutilate zeci de biserici, a disparut o cincime din suprafata construita a vechiului Bucuresti, s-au distrus Spitalul Brancovenesc, Institutul Medico-Legal „Mina Minovici”, capela acestuia si inegalabila Manastire Vacaresti, pe care marele arhitect G. Cantacuzino o numea „cea mai izbutita biserica din lumea ortodoxa”.

La sfarsitul lui martie 1985, profesorul Panait I. Panait, directorul Muzeului de Istorie si Arta a Municipiului Bucuresti sesizeaza Studioul Buftea ca in timpul operatiunilor de filmare, conduse de regizorul Sergiu Nicolaescu pentru un film cu subiect de razboi, a fost afectat grav monumentul istoric de la Vacaresti.

Fusese un film acolo. Se spunea ca tocmai se turnase acolo un film pentru ca se stia ca va fi demolata manastirea si prin urmare se putea face orice. Alt lucru socant era ca se puteau observa gesturi de vandalism, gestul unor oameni fara Dumnezeu care stiu ca pot face orice intr-un loc care va fi demolat.

In incinta manastirii s-au folosit aruncatoare de flacari, petarde si o mare masa de ostasi si vehicule grele, tunuri si tancuri. In adresa se mentionau fapte grave de vandalism in timpul filmarilor, printre care: „fracturarea crucii din marmura a unuia dintre ctitorii manastirii, domnitorul Constantin Mavrocordat; fortarea lacatelor si a drugilor de fier care inchideau paraclisul, precum si a usii altarului Bisericii Mari”.

Aceasta opera de distrugere a fost intregita de niste tigani pripasiti in zona, care au gasit usile lacasului deschise. Au intrat si au pus mana pe tot ce le-a iesit in cale. In carutele lor s-au descoperit ulterior valoroase icoane pe lemn datand din secolul al XVIII-lea. Din fericire, acestea au putut fi recuperate la timp.

Luna decembrie a anului 1986 a fost trista pentru bucuresteni. Manastirea Vacaresti, inima care batea pentru ortodoxia romaneasca, dispare pentru totdeauna de pe pamant, ramanand doar in fotografii si in amintirile oamenilor. Orasul parea asediat, cu sufletul smuls din piept. Rani adanci rasareau zilnic in trupul lui, buldozerele sfartecau cu dintii lor mari bucati din biserici vechi, sfaramau sfintii pictati pe ziduri, zdrobeau icoane. Bucurestenii stateau pe margini si plangeau neputinciosi.

Demolarea finala a Manastirii Vacaresti era o demolare care simula in exterior salvarea, care simula o miscare perfect controlata de Ministerul Culturii si de organismele de patrimoniu national. Se sugera ca ansamblul de la Vacaresti a suferit foarte mult de pe urma cutremurelor si ca nu exista o solutie de salvare a manastirii.

Daramarea manastirii nu a fost doar dorinta de a cuceri acel teren si de a ridica pe acel loc ecclezial o constructie laica, comunista. Au existat momente de ambiguitate uimitoare in acea vreme. Vacarestiul era santier al tineretului comunist; se planuia un fel de santier in care munca tinerilor sa contribuie la restituirea ansamblului monastic. Deci se planuia conservarea lui si era un santier foarte complex.

Extraordinar era ca manastirea renastea. Caci manastirea fusese modificata in secolul al XIX-lea si serios adaptata de comunisti pentru a deveni penitenciar. Chiliile fusesera transformate in celule, toate ferestrele fusesera obturate, existau celule cu un belciug imens de care erau legate lanturi, totul avea un aspect sinistru.

Se vedea cum renasteau arcaturile elegante de traditie brancoveneasca. La un moment dat, cu putin inainte de demolare, incepuse sa se intrevada starea finala a ansamblului, paraclisul cu coloanele in solzi de o mare suplete, extraordinar. Manastirea era aproape gata renovata in momentul demolarii.

Dumitru Argint a fost ultimul preot ortodox care a slujit aici inainte de distrugerea sfantului lacas. Povestea vietii acestui om cu suflet de heruvim, milos, darnic, tata iubitor, ar putea face subiectul unui roman, dureros de adevarat.

Azi, locul unde se ridica spre cer Manastirea Vacaresti e pustiu si rece. Ceausescu, in necredinta si impietrirea lui, ar fi vrut sa construiasca acolo ceva ce nu s-a mai pomenit in toata lumea. Un edificiu grandios al „epocii de aur”, un complex care sa aiba o sala de sport si congrese, cu 12.000 de locuri. Pana in decembrie 1989 au fost realizate lucrarile de infrastructura si subsoluri multiple, care, insa, au ramas in forma de santier.

Tiganii au furat tot ce au gasit. Au taiat fiare, au rupt caramizi. Acum, mormane de gunoaie, fiare si bucati de mobila putrezesc intr-o lumina agonizanta si iute, aratand cat de mult le pasa celor responsabili de aceasta zona.

Locul unde se afla Manastirea Vacaresti se afla pe Calea Vacaresti, nr. 391-393.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s