Casa Capsa, o poveste dulce din vremea „Micului Paris”

De fapt povestea casei de comert Capsa, initial doar cofetarie si a vrednicei familii de aromani care a fondat-o si i-a facut renumele, incepe cu ceva timp inainte ca Bucurestii sa fie botezati cu temei „Micul Paris”. Ea incepe ca orice poveste cu  „a fost odata…”, cam pe la sfarsitul secolului al XVIII-lea cand cojocarul Dumitru Capsa, intemeietorul familiei, a pornit din celebrul centru economic si cultural al aromanilor, Moscopole, impreuna cu numerosi alti confrati ai sai, nevoiti sa migreze, din cauza politicii de deznationalizare la care erau supusi. Dumitru Capsa s-a oprit mai intai la Brasov de unde si-a luat nevasta tot o aromanca, din familia Cervenvodaly (Cernovodeanu) si apoi s-a stabilit la Bucuresti.

Din cei patru baieti ai sai, doar unul – Constantin, imbratiseaza meseria tatalui devenind „cojocar subtire pe piata Bucurestilor”. Casatorit cu fiica unui negustor din Ploiesti, Constantin Capsa devine tatat a doisprezece copii din care-i traiesc noua – opt baieti si o fata. Patru dintre baietii Capsa devin „domni”, oameni cu carte: Stefan -medic, Dumitru – teolog, Nicolae – matematician, si Ion – inginer. In chiar anul mortii sale, in 1841, cu o intuitie aproape providentiala ii da ucenic pe cel de-al saselea nascut al sau, Vasile, la cofetarul Constantin Lefteru, cu gandul de a-i asigura o meserie onorabila. Asa incepe povestea „dulce” a cofetarilor din familia Capsa care isi vor avea partea lor substantiala de contributie la crearea faimei „Micului Paris”.

La 12 iulie 1852, peisajul comercial bucurestean se imbogatea cu un nou local de cofetarie situat ultracentral – pe Podul Mogosoaiei (din 1878 – Calea Victoriei), sub firma „La doi frati, Anton si Vasile Capsa”. Putini din bucurestenii de astazi si chiar dintre istoricii care s-au ocupat si se ocupa de istoria orasului de pe Dambovita stiu ca, de fapt, in 1852 se inaugura prima cofetarie Capsa. Ea era gazduita de parterul Hanului Damari situat peste drum de biserica Zlatari, pe locul unde, multa vreme a functionat „Hotel de France”, mai tarziu „Hotel Victoria”, iar astazi se inalta sediul unui mult prea impunator centru de afaceri.

Afacerile prosperand, cei doi frati Capsa cumpara, in 1853, o noua pravalie, cea din casele Castrisoaiei (vis-a-vis de actuala casa de moda Venus). Cativa ani mai tarziu, in 1858, ei vor deschide o sucursala si la Craiova, care insa va rezista mai putin de doi ani. Inca de la inceput, noua cofetarie atrage o clientela selecta mai ales prin modernitatea si calitatea produselor, oferind doritorilor, pe langa produse ale cofetariei si patiseriei romanesti si orientale – cozonaci, dulceturi, serbeturi, baclavale, sarailii s.a., si pe cele ale cofetariei si patiseriei frantuzesti, socotita la acea vreme, cea mai fina si mai renumita din intreaga Europa. In cofetaria fratilor Capsa puteau fi consumate si comandate fursecuri frantuzesti asortate, bomboane de ciocolata produse de cele mai renumite case de cofetarie din Paris, bomboane fondante, fructe glasate s.a. In plus, modul de prezentare al noilor produse era cu totul deosebit, nemaivazut pana atunci de bucuresteni, proprietarii cofetariei facand eforturi deosebite sa aduca „cartonaje” si alte ambalaje sofisticate precum cutii de bomboane, hartie dantelata de la Paris si Viena.

Concurenta devine insa, extrem de mare, asa incat, ramas din 1867 singurul proprietar al cofetariei, Vasile Capsa este nevoit in 1871, sa inchida pravalia, lichidand afacerile. Opera inceputa de el, avand in primul rand scopul de a moderniza si inscrie in circuitul european aceasta ramura a comertului de prelucrare alimentara care este cofetaria si patiseria, va fi preluata, continuata si ridicata pe culmile gloriei de mezinul acestei familii de aromani, Grigore Capsa, ce o va face cunoscuta, participand la numeroase concursuri si expozitii, nu numai in tara, dar si peste hotare si castigand multe diplome si premii prestigioase.

Intors de la Paris unde, ajutat de familie, se perfectionase in arta cofetariei si patiseriei la celebra Csa Boissier, Grigore Capsa, asociindu-se cu un alt frate mai mare, Constantin, inchiriaza pravalia cofetarului Ionita Dumitrescu de la parterul fostei case a marelui logofat Ioan Slatineanu, situata pe Podul Mogosoaiei nr. 26 (astazi Calea Victoriei, nr. 36), si la 23 aprilie 1868 deschide cofetaria „La doi frati, Constantin si Grigore Capsa”. Desi imparateasa Eugenia, sotia imparatului Frantei Napoleon al III-lea, ii fagaduise titlul de furnizor al Curtii Imperiale franceze, iar, in acelasi timp, Casa Boissier ar fi dorit sa-l numere printre colaboratorii sai, Grigore Capsa hotarase sa revina in tara, pentru ca, dupa cum marturisea, „ca roman simt nevoia pe care o a tara mea de a poseda un stabiliment, unde sa se poata gasi zilnic, la orice ora, miile de dulciuri care au facut renumele celor mai buni cofetari si patiseri francezi.” De altfel, pentru a-si indeplini dorinta, el va apela, pentru inceput, la mesteri francezi, adusi direct de la Paris alaturandu-se treptat ucenici romani perfectionati in Franta.

La data cand si-au inceput comertul, fratii Capsa mai sus mentionati, la etajul cladirii care, cu unele modificari, ca si firma, a supravietuit, peste timp, pana acum, se afla inca renumita sala de bal Slatineanu. Ea va mai convietui cativa ani cu cofetaria Capsa si dupa 1872, cand cei doi devin proprietarii imobilului, desi faima ii scade. Pe la 1876, „Mefistofele.Revista umoristica si comica”publica un catren in care sala Slatineanu, personificata, se lamenta:

„Dar acum, ma plang amar

Contr-acelui cofetar

Care-mi lua toata dulceata

Si-mi scurta repede viata.”

In momentul inaugurarii, cofetaria ocupa numai latura dinspre Calea Victoriei a casei. Primele lucrari de modernizare sunt facute in 1873, atunci construindu-se si laboratoarele firmei, spre curtea interioara, dupa planurile arhitectului Jules Enderle. Un an mai tarziu cand Grigore Capsa devine, impreuna cu sotia sa, frantuzoaica Marie Obeline Vautier, unicul proprietar al cofetariei, se realizeaza un antreu si o scara care ducea la apartamentele de la etaj, nucleul viitorului Hotel Capsa. Acesta, ca si restaurantul, se vor adauga cofetariei abia in 1886 cand se fac reparatii serioase si mari schimbari in structura fostei case Slatineanu. De fapt, Hotelul Capsa avea mai mult un regim de pensiune frecventata mai ales de parlamentarii veniti din provincie, dar gazduind, ori de cate ori era cazul, personalitati politice si culturale, ca de pilda principele Serbiei, Milan IV Obrenovici sau sotia sa, principesa Natalia. In hotelul Capsa va functiona, la inceputurile sale, si Legatia Statelor Unite ale Americii in Romania.

Sala restaurantului avea intrarea pe strada Noua (azi Edgar Quinet) si era denumita in epoca „mormantul faraonilor” din cauza ca era destul de intunecoasa, rece si placata cu marmura rosie. Cu ocazia aceleiasi renovari din 1886, dusumelele sunt inlocuite cu parchet, peretii incaperilor sunt zugraviti in ulei, iar in locul sobelor de gaz aerian sunt construite sobe de teracota. In exterior, intreaga fatada, la parter, este imbracata in lemn de stejar natur, vopsit in ulei pentru a-l proteja impotriva temperiilor. Aceste modificari care insemnau tot atatea noutati in materie de decoratiuni interioare vor singulariza Capsa printre intreprinderile similare, asa cum o va face instalarea, in 1890, a primului telefon particular din Bucuresti. El folosea ca mijloc rapid de comunicare intre imobilul din Calea Victoriei si proprietatea din Soseaua Kisselef unde, pe langa locuinta particulara a familiei Capsa, se afla si gradina de legume si fructe destinata aprovizionarii restaurantului si cofetariei.

Tot printre noutatile introduse de Grigore Capsa in aceeasi perioada se numara si terasa. In cursul verii si pana toamna tarziu, dupa ora cinci dupa amiaza mai ales, cand lumea buna se intorcea din plimbarile de la Sosea, restaurantul si cofetaria se prelungeau prin mesele de pe trotuar, care, dupa modelul marilor cofetarii pariziene, neobisnuit la noi, forma terasa. Insa cea mai inspirata schimbare pe care o face Grigore Capsa este deschiderea in 1891 a cafenelei, intr-o sala situata pe coltul imobilului. Cafeneaua Capsa sau „In colt la Capsa” cum o numeau obisnuitii ei in 1936, locul de intalnire al protipendadei bucurestene, a oamenilor politici de toate culorile si nuantele, care aici faceau si desfaceau guverne, o prelungirle a foaierului vechiului Teatru National de pe Calea Victoriei, cenaclui si sursa de inspiratie pentru scriitorii, dar si pentru artistii plastici bucuresteni. Dupa spusele unui obisnuit al locului, scriitorul Radu Rosetti, aici, in odaita „de cativa metri patrati, asezata in centrul Capitalei” zilnic, „la ora aperitivului, intalneai de multe ori un ministru langa un student, un voluntar langa un general, un proprietar langa un proletar” caci „nicaieri democratia nu-si daduse mai bine mana cu boieria mai din toata inima” si  „nicaieri nu auzeai o injuratura romaneasca urmata de-o fina ironie franceza mai curent ca la Capsa”. In aceeasi cafenea s-au perindat de-a lungul anilor  Ion Minulescu, Alexandru Cazaban, George Mihail Zamfirescu, Vladimir Streinu, Ionel Teodoreanu, Liviu Rebreanu, Ion Barbu s.a.

Revenind la intemeietorul renumitei case de comert din care facea parte si cafeneaua pomenita mai sus, putem spune cu certitudine, ca la 1900, Grigore Capsa devenise cu adevarat o glorie nationala. Firma a devenit mai apoi furnizorul Curtii Princiare si apoi Regale a Romaniei, inca din 1869, dar si a celor din Bulgaria si Serbia, iar printre oaspetii sai s-au numarat glorii ale teatrului francez precum Sarah Bernhardt, compozitorul italian Pietro Mascagni, maresalul francez Joseph Joffre, generalul francez Maurice Gamelin, dar si romanii George Enescu, Elena Vacarescu, Radu Rosetti, Duiliu Zamfirescu si multi altii, nu facem decat sa intarim cele spuse mai inainte.

Pentru multe din personalitatile care i-au trecut pragul, Casa Capsa a inventat produse de cofetarie sau bucatarie carora li s-a dat numele acestora. Respectiva practica a fost instituita tot de catre Grigore Capsa, iar dupa moartea sa in 1902, continuata cu succes de cei care i-au succedat. Asa au aparut prajiturile „Deliciul Concordiei Romane”, cu ocazia banchetului din 1881 al acestei societati, apoi „Carol I” si „Constanta” lansate in 1896 cu ocazia inaugurarii canalului Portile de Fier si, respectiv, a festivitatii punerii pietrei fundamentale a noului port Constanta. Cu acest ultim prilej amintit au fost create si bomboanele „Alexandre” si  „Boris”, marcand prezenta acolo a regelui Alexandru al Serbiei si a fratelui Tarului Nicolae al II-lea, Boris Vladimirovici.

Printre creatiile „cu adresa” ale Casei Capsa mai amintim crema „Princesse” si inghetata „Princesse Marie” dedicate tinerei si frumoasei Principese a Romaniei, bomboanele „Jockey Club”, celebra prajitura „Joffre” realizata in 1920 cu prilejul vizitei in Romania a maresalului francez Joseph Joffre, venit pentru a decora orasul Marasesti, delcioasele bomboane „Theodorini” dedicate cunoscutei cantarete romane de opera, ciocolatele „Sans-Gene”, „Sapho” si „La Douloureuse”, precum si inghetata „Rejane” puse in circulatie in cinstea marei tragediene franceze Gabrielle Charlotte Reju, iar salata „Francillon”, in amintirea unuia din rolurile jucate de marea tragediana franceza Sarah Bernhardt. Si lista ar putea continua…

Dupa moartea lui Grigore Capsa, din cauza faptului ca unicul sau fiu Anton murise in 1899 rapus de tetanos contractat in urma unui tragic accident sw calarie, firma este preluata de  cele trei fiice ale sale Ana, Sofia si Margareta, iar conducerea afacerilor revine, conform ultimei dorinte a raposatului, unuia din gineri, inginerul Nicolae Zanne. Casa de comert va prospera, urmasii avand grija sa continue coordonatele impuse de Grigore Capsa: organizarea si stilul de munca, cinstea in afaceri, calitatea produselor si respectul fata de clientela.

In 1907, in urma lucrarilor de reparare si renovare intreprinse, imobilul capata infatisarea sa actuala, prin adaugarea turnului de deasupra coltului cladirii.

Dupa ce in timpul primului razboi mondial va traversa momente extrem de dificile, ocupantii germani oferind-o drept „prada de razboi” colaboratorilor si aliatilor lor bulgari care au transformat-o in „Casinoul ofiteresc si soldatesc bulgar”, secatuindu-i proviziile si golindu-i pivnitele, Casa Capsa cunoaste din nou o perioada infloritoare. O dovada in plus este si faptul ca, dupa ce, incepand din anul 1907,luase in exploatare restaurantul s cofetaria Hotelului Caraiman din Sinaia, cunoscuta casa de comert ia in antrepriza, din 1912, Hotelul si Restaurantul „Palace” din aceeasi localitate, ca si restaurantul Hotelului „Athenee Palace” si restaurantul bazinului „Lido”, incepand cu 1926 si 1933. In anul 1936 proprietarii isi manifesta intentia de a inlocui vechea cladire cu una ultramoderna, gen „blockhaus”, intocmindu-se chiar, la cererea lor, un proiect de arhitectura in acest sens. In cele din urma lucrarile se vor limita doar la o restructurare si redistribuire a spatiului, extinzandu0se restaurantul prin desfiintarea cafenelei, spre nemultumirea obisnuitilor ei – scriitori, artisti, gazetari, politicieni.

Cutremurul teribil din 1940 afecteaza in mod deosebit Hotelul Capsa ce va trebui complet refacut, fiind grav avariat. Dupa instalarea sa la putere, regimul comunist il va desfiinta cu desavarsire.

In primavara lui 1944, cladirea are din nou de suferit, doua din bombardamentele americane, cele din 4 si 15 aprilie, provocandu-i serioase distrugeri. Cu toate greutatile impuse de conditiile razboiului si mai ales de lipsa de materiale de constructie, sunt intreprinse lucrari de refacere a imobilului.

Dar nici unul din neajunsurile cu care s-a confruntat pe parcursul existentei sale, nu a afectat-o atat de mult ca lovitura de gratie primita prin instaurarea regimului comunist, acesta atentand nu numai la fiinta ei fizica, ci mai ales la spiritul ei, distrugandu-l. Intrata abuziv in proprietatea statului prin asa-zisa rechiziotionare din ianuarie 1949, Casa Capsa va fi jefuita de zestrea pe care o avea – vesela, mobilier, rufarie s.a. – schimbandu-i-se dupa un timp pana si numele in Braseria Bucuresti, pentru ca „boerescul Capsa” sa-si piarda si identitatea.

Astazi, dupa mai bine de jumatate de secol, Capsa incearca sa-si redobandeasca atat personalitatea cat si renumele renascand din propria-i cenusa precum pasarea Phoenix pentru a redeveni unul din locurile emblematice ale Capitalei Romaniei. Si poate, vom avea norocul de a fi martorii finalului fericit al acestei captivante povesti, a povestii unei cladiri datand de peste doua secole si a celei mai vechi si celebre case de comert bucurestene, ce fiinteaza inca, intemeiata de o nu mai putin faimoasa familie de aromani.

2 gânduri despre &8222;Casa Capsa, o poveste dulce din vremea „Micului Paris”&8221;

  1. Pingback: Multumesc pentru acest post hazliu|amuzant. Poate vom colabora pe viitor!

  2. Pingback: ”Hotel Universal”, de Simona Sora - sau dare de seamă despre Babel | Bookaholic

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s